Profit & Loss

Nimic nu este mai dăunător pentru ideologia Statului maximal decît exemplele afacerilor de succes făcute fără implicarea Statului. Lupta împotriva acestora este cauza naturală a birocraţilor de pretutindeni. Doar acele afaceri care, pentru a supravieţui, au nevoie de subvenţii de la Stat, se bucură de simpatia birocraţilor, căci numai astfel importanţa acestei categorii sociale creşte.

“Mişcă? Impozitează-l! Încă mai mişcă? Reglementează-l! Dă faliment? Subvenţionează-l!” este modul cum descria Ronald Reagan cele 3 stadii ale implicării Statului în economie. Niciunde nu se poate observa mai bine această tendinţă decît în Uniunea Europeană – suprastatul pe altarul căruia România şi-a jertfit independenţa.

În condiţiile României, o ramură economică viabilă fără amestecul Statului este (era) creşterea oilor. De vreo 2000 de ani se descurcau ciobanii fără birocraţi printre ei, chiar şi în perioada comunistă unii făcuseră averi din această ocupaţie (vezi familia Becali).

În procesul istoric (considerat de unii progresist) al transformării oieritului într-o activitate economică care are nevoie de subvenţii de la stat, sîntem în faza a doua: reglementarea. După cum la război un atac izbutit trebuie făcut pe mai multe planuri (artilerie, infanterie, aviaţie), şi în cazul ciobanilor reglementările “europene” născocite de birocraţi atacă din mai multe direcţii. Oile trebuie mulse doar cu echipamente speciale, nu cu mîna (chiar dacă la stînă nu e curent electric), putinile de brînză să fie din inox, nu din lemn, să se depună “caiete de sarcini” pentru fiecare produs la Direcţiile Sanitar-Veterinare, brînza să fie ambalată în celofan, să nu se vîndă la distanţe mai mari de 30 km de domiciliul producătorului. Ultima reglementare: transhumanţa oilor să se facă doar cu camioanele.

“Arestaţi-i pe ciobani!” este îndemnul Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare, îngrijorată că transhumanţa încalcă “regulile de bunăstare animală”, după cum aflăm din ziarul “Adevărul” din 31 ianuarie 2007. Ciobanii români nu au camioane, închirierea acestora costă scump şi oricum şosele să ducă sau aducă oile din/de la vîrful muntelui nu există. Obiectivul propus – eliberarea pieţii pentru marile trusturi europene, va fi atins.

Propagandiştii de serviciu explică şi alte rele pricinuite de migraţia turmelor, care în drum intră pe proprietăţi private distrugînd roadele. Argument valabil pentru orăşeni necunoscători, căci transhumanţa are loc după strîngerea recoltei, cînd oile găsesc în drum doar resturi vegetale fără valoare economică şi ajută chiar la îngrăşarea pămîntului peste care trec.

În final, pentru ca izbînda Noii Ordini să fie completă, aceeaşi birocraţi care prin reglementările lor vor distruge oieritul, anunţă planuri complicate prin care se pot primi subvenţii. Şi vom vedea la televizor ciobani mulţumind din inimă Partidului Statului Maximal, pentru grija care li se poartă.

(articol publicat iniţial în februarie 2007)

Problemele cu care se confrunta Grecia sunt doar inceputul. Tarile care fac parte din zona monedei unice sunt in deriva in continuare iar falimentele nationale sunt o posibilitate distincta.

Bruxelles-ul este confruntat cu o serie de alegeri, niciuna dintre ele bune, scrie Der Spiegel, citata de Agerpres. Oameni ca Wilhelm Nölling, fost membru in Consiliul Bancii Centrale Germane, si Wilhelm Hankel, un profesor de economie critic al monedei euro, s-au aflat in lumina reflectoarelor ani de zile. In anii 1990, ei au luptat impotriva introducerii monedei comune, facand chiar apel la instanta suprema din Germania pentru a impiedica crearea zonei euro.

“Euro ar trebui sa fie intr-adevar numit Icar”, a sugerat Hankel la vremea respectiva. El a prezis ca moneda va avea acelasi sfarsit ca eroul din legenda greaca, care a platit pentru visul sau de a zbura, cu viata lui. S-a sfarsit oare si cu zborul in inalturi al euro? Vestile din aceste zile sunt alarmante. Au provocat agitatie pe pietele financiare si discutii aprinse in capitale din Europa, precum si la Frankfurt, sediul Bancii Centrale Europene (BCE).

“Am ajuns intr-un punct in care este posibil sa dai unor tari individuale o lovitura mortala prin degradarea creditului lor si boicotarea obligatiunilor lor guvernamentale”, avertizeaza Nölling.

Acum, insa, aceste tari trebuie sa se supuna unui regim terapeutic drastic in mainile Comisiei Europene. Trebuie sa-si echilibreze bugetele, creand in acelasi timp o mai mare concurenta pe pietele muncii si marfurilor. Directiva de la Bruxelles se traduce in sacrificii dificile pentru cetatenii din tarile afectate. Angajatii vor trebui sa renunte la cererile salariale ani de zile de aici incolo, iar functionarii publici isi vor vedea salariile reduse. Irlanda s-a angajat deja pe acest drum, Grecia si Spania vor urma.

Parlamentul grec si guvernul sunt acum practic deposedati de putere. Nu li se permite sa decida cu privire la orice noi cheltuieli, fara aprobarea UE. Ministrul de finante Giorgos Papakonstantinou este obligat sa prezinte un raport la fiecare patru saptamani privind progresele inregistrate in restructurarea bugetului.

The Wall Street Journal a anuntat ca Germania ia in considerare posibilitatea de a-si atribui un rol de conducere intr-un plan realizat impreuna cu partenerii sai din UE pentru a acorda ajutor financiar Greciei si altor tari din zona euro. Potrivit WSJ, ministrul german al Finantelor, Wolfgang Schaeuble, ar fi discutat aceasta optiune zilele trecute cu Jean Claude Trichet, presedintele Bancii Centrale Europene.

Băncile nu au nici un interes să reia creditarea, atât timp cât banii sunt plasaţi cu profit consistent şi risc nul pentru plata salariilor şi pensiilor. Eliberarea de resurse din rezervele BNR nu-şi îndeplineşte rolul de a mişca economia, însă dă prilejul guvernului Boc să se laude că reuşeşte plata lunară a angajaţilor. Contribuabililor le rămâne să plătească dobândă la dobândă.

Incapacitatea Guvernului de a respecta Legea bugetului de stat deturnează banii FMI de la scopul prezentat la încheierea acordului şi se transformă în sursă de profit pentru bănci via Ministerul Finanţelor. Pe principiul minimei rezistenţe bugetare, toţi banii băncilor eliberaţi din rezervele minime obligatorii se duc, în tranşe cu dobândă, spre plata salariiilor şi pensiilor. Creditarea sectorului privat scade vertiginos, în vreme ce creditul guvernamental a crescut în 4 luni din acest an cu 215,7%, iar dobânzile ce trebuie plătite băncilor din bani publici au crescut cu 87%. Nici nu are cum fi altfel, atât timp cât în ciuda păstrării relativ constante a veniturilor bugetare ca raport în PIB, cheltuielile cu personalul au crescut faţă de 2008 cu 16,2%.

Despre investiţii nici nu poate fi vorba.

Deloc blamabile din această cauză, băncile împuşcă un profit consistent deoarece rezervele minime eliberate de BNR, unde erau bonificate cu o dobândă mică în valută, sunt plasate cu 11% în lei la Ministerul Finanţelor, dându-i prilejul lui Pogea să fie mândru că a plătit salariile şi pentru luna în curs. Dificultăţile în execuţia bugetară generate în măsuri diferite de recesiunea economică şi proasta gestiune a veniturilor şi cheltuielilor statului dau prilejul băncilor să respecte fără probleme angajamentele de la Viena privind păstrarea expunerii în România prin intermediul plasamentelor în titluri de stat. Mecanismul falimentar pentru buget, economie şi contribuabili rezultă, dincolo de cifre, din declaraţiile autorităţilor şi estimările experţilor din ultima săptămână.

Traian Băsescu:

“Rugămintea mea este să vorbiţi cu oamenii şi să vă încadraţi în fondul de salarii, pentru că banii de care vorbim, de împrumut, nu se pot duce decât în investiţii. Dacă împrumutăm bani să dăm salarii, puteţi să consideraţi că ne pregătim de intrare în derapaj economic şi social. (…) Deşi avem în buget 9 miliarde pentru investiţii anul acesta, investiţiile de anul acesta sunt mai slabe pe primul trimestru decât investiţiile din anul trecut. Nu pentru că nu sunt desenate în buget, ci pentru că nu sunt bani în buget.”

Adrian Vasilescu, BNR:

“Băncile au cel mai bun client în Ministerul Finanţelor, nu au nevoie să facă analiză de risc, să încheie contracte de creditare, să facă provizioane. Important este ca banii care pleacă din bănci către Ministerul Finanţelor să ajungă în economie. Ei ajung prin pensii şi salarii, dar e important să ajungă şi prin investiţii.”

Sumarizând datele ce rezultă din evoluţia economiei până în prezent, putem constata cu uşurinţă că banii de la FMI şi în curând cei de la Comisia Europeană sunt utilizaţi de către autorităţile române în modul cel mai prost cu putinţă, iar centura de siguranţă se transformă în tub de oxigen. Resursele eliberate prin împrumut nu se duc în economia reală, iar susţinerea cursului de schimb dă şi ea semne de slăbiciune. Ca efect direct, datoria privată pe termen scurt, principalul motiv de contractare a împrumutului, nu scade, în schimb ne confruntăm cu sceptrul exploziei datoriei publice şi cu afundarea României în recesiune.

sursa : http://www.cotidianul.ro/suveica_fmi_pogea_banci_merge_struna_noi_platim_dobanda-88532.html

Adicatelea se luara de noi ?

O replica din http://www.eurosceptic.ro/index.php/2009/06/14/ce-e-cu-adevarat-infricosator/

Mi-a atras atentia un articol din The Economist, intitulat “E timpul sa ne infricosam”. Articolul, care face o caracterizare a alegerilor europarlamentare, reprezinta o mostra tipica de propaganda desantata impotriva celor care au opinii “neortodoxe” fata de dogma oficiala a Uniunii Europene. Toti cei care nu sunt “pro-europeni”, sunt prin definitie: xenofobi, rasisti, sovini, sexisti, extremisti, populisti, ultranationalisti, ex-comunisti si lista de invective poate continua. Totul e plin de minciuni, de la un capat la altul, dar, din pacate, sunt destui oameni care “pun botul” la o astfel de propaganda.

Articolul face o remarca rautacioasa fata de Europa de Est (daca as vorbi in limbajul politic corect, as spune ca e o “remarca rasista”), considerand ca “extremistii” de aici ar fi mai rai decat “extremistii” din Occident. Becali este stigmatizat intr-un intreg paragraf, fiind descris ca fiind: antisemit, antitigani, homofob, misogin si cercetat penal pe deasupra. Vadim e considerat un ex-comunist si ultranationalist. Bulgarii de la Ataka sunt numiti rasisti. Totusi, ungurii sunt mangaiati pe crestet, cei de la Jobbik fiind doar “far right” (extrema dreapta). Mai mult, iredentismul maghiar e considerat doar o sperietoare (desi, in realitate, e cat se poate de real). In ce priveste Occidentul, se face o mentiune la Geert Wilders, considerat xenofob si populist.

Sa va spun eu “stimatilor domni” de la “The Economist” ce e cu adevarat infricosator! E infricosator ca am ajuns sa traim intr-un sistem politic care nu admite nici o “deviere” de la linia de “partid si de stat”. E infricosator ca traim intr-un sistem politic in care cetatenii obisnuiti nu au nici un cuvant de spus referitor la vietilor lor, iar legile le sunt impuse de catre nisti birocrati care lucreaza in spatele usilor inchise! E infricosator ca am ajuns cobaii unor “ingineri sociali”, care viseaza multiculturalism pe pereti si guverne globale si putin le pasa de ceea ce si-ar dori de fapt oamenii de rand. E infricosator dispretul fata de democratie si ignorarea totala a deciziilor populare; vezi referendumurile din Olanda, Franta si Irlanda privind Constitutie UE (rebotezata Tratatul de la Lisabona).

Asta e adevaratul extremism politic, nu actiunile unor politicieni care – cel putin la nivel declarativ – pun mai presus interesele nationale fata de interesele birocratilor de la Bruxelles!