Profit & Loss

preluare citynews.ro:

http://www.citynews.ro/cluj/interviu-11/raoul-weiss-civilizatii-europei-de-azi-sunt-taranii-romani-223643/

E scriitor, traducător, vorbitor a şapte limbi, vorbeşte impecabil româna şi maghiara, a lăsat cariera universitară europeană şi mirajul turnului de fildeş occidental şi s-a mutat la Mera, lîngă Cluj. E Raoul Weiss, omul care s-a născut în Alsacia şi a ales o nouă patrie: Transilvania. Şi poate cel mai în măsură să vorbească despre două lumi paralele, a noastră şi a europenilor. Are şi dezamăgirea creatoare, dar şi distanţa necesară ca să facă asta.

Stai într-un sat din Transilvania, aproape de Cluj, deși ești scriitor. Ai predat la universități, vorbești șapte limbi. Deci ești, într-un fel, cetățean global. Ce lipsește dincolo, în Occident, și ai găsit în Transilvania ca să te hotărăști să te muți aici?

Raoul Weiss:  Aici am găsit omenia. Occidentul de azi e reprezentantul unui proces de cel puțin 30-40 de ani de dezumanizare a societății, sub influența neo-liberalismului. Când omul e redus la o funcție de producere și consum, rămâne din el ceea ce vedem azi în Occident: un roboțel isteț, foarte eficient în urmărirea propriului interes. Un aparat destul de bine pus la punct și absolut gol din punct de vedere spiritual. Psihologic, fără nicio legătură emotivă adevărată cu vreo comunitate familială, națională, regională sau lingvistică. O variantă a omenirii cu care eu nu mă mai identific deloc. Eu mă simt mult mai comfortabil emoțional, liniștit, acasă, într-o societate de români sau unguri din Transilvania, decât printre studenți, pedagogi, salariați, sau orice altă categorie socială de la Paris, Strasbourg sau  Berlin.

Cum te-ai acomodat aici? Cum te înțelegi cu țăranii din Mera? Găsiți subiecte despre care să vorbiți?

Desigur, nu sunt aceleași subiecte pe care le-aș aborda cu dumneavoastră, nu aș vorbi cu ei despre ceea ce vorbim noi acum. Acolo nu am cum să vorbesc despre asta și tocmai aceasta este tragedia societății tradiționale: ea, cultural, nu este echipată conceptual, pentru a măsura primejdia care se apropie. Asta e o foarte mare problemă, care a fost sesizată de cei care au încercat să conceptualizeze problema asta. Cum ar putea societățile tradiționale să reziste globalizării? E întotdeauna aceeași poveste – omul tradițional nu înțelege logica globalizării. Și fiindcă nu o înțelege, nici nu are arme împotriva ei.

Hungtington v-ar privi cu invidie și mirare, apropo de ciocnirea civilizațiilor. 

Eu am puțin spre deloc simpatie pentru Hungtington. Ce am încercat eu să fac este o reîntoarcere la civilizație. Ce pe mine mă atrage cel mai mult în Ardeal este supraviețuirea – drept e, doar sub formă de rămășițe – a unei mari civilizații tărănești europene. Termenul acesta de civilizație țărănească trebuie subliniat, pentru că în România există încă, în masele urbane, ideea modernității mijlocii, prejudecata care opune civilizația și țăranul, ceea ce iarăși e o greșeală enormă. Barbaria modernă de la care eu încerc să fug a fost creată de lumea industrială – acapararea societății prin tehnică. Cei cu adevărat civilizați în Europa de azi sunt țăranii români, cei care au rămas, desigur și care au rămas și cultural țărani. Nu e destul să te ocupi cu agricultura sau să stai într-un sat ca să fii, antropologic, țăran. Mă refer aici la țărănia culturală și la păstrarea tradițiilor caracteristice lumii țărănești tradiționale. În acest moment, eu consider că m-am întors spre civilizație, civilizație care era reprezentată și în regiunea în care m-am născut, dar a fost exterminată de barbaria tehnică.

Ce se întâmplă acum, în toată această confuzie din interiorul Uniunii Europene? Noi ne așteptam la mutații culturale benefice, care să aducă un plus de complementaritate fiecărei culturi și, de fapt, asistăm la o bătălie în cușcă în care fiecare țară încearcă să dea vina pe cealaltă. Italia pe Spania, Spania pe Grecia, Grecia pe Germania și tot așa. 

Uniunea Europeană, ca întreg, e pe moarte, e pe cale de dispariție. Cred că pentru țările periferice și nou aderate în spațiul european asta e o veste bună, pentru că pentru ele – România, Ungaria, Bulgaria – Uniunea Europeană nu a fost niciodată altceva decât o structură neo-colonială. Ce era în cadrul așa numitei fraternități socialiste, Uniunea Sovietică, e acum nucleul țărilor conducătoare în cadrul UE. Practic, e vorba de Germania și Franța – una are industria, alta armata, iar împreună, au o majoritate cel puţin relativă în instituțiile europene. Cazul cel mai ilustrativ este exemplul  gazelor din rețelele de distribuire din România, unde există un monopol de stat, un monopol dublu privat – sudul României la francezi, și nordul, mai ales Transilvania, la nemți. Plătim gazul la preț de Germania pentru o stare a țevilor care, în mare, nu a evoluat de prea mult timp. Mari lucrări de modernizare nu au fost făcute. Asta e toată povestea, nu numai a Uniunii Europene, ci a catastrofei neo-liberale din Occident de 30 de ani încoace – și anume acapararea statelor de o oligarhie industrial- financiară. Voi chiar aţi crezut că o să fiţi egalii nemţilor sau ai francezilor? Să fim serioşi: uitaţi-vă la Ungaria: cum a mişcat în front, cum a fost amendată.

E o formulă nouă? O reinventare a Evului Mediu? Asistăm la o nouă colonizare? 

Tema asta cu întoarcerea în evul mediu și neo-feudalitate e una recurentă. Oricât de groaznic sună neo-feudalitatea asta, românul – cumva inconștient desigur – rămâne optimist. Domnitorii feudali țin un predator și au grijă de robi pentru simplul motiv că feudalismul clasic din Evul Mediu însemna că domnia e legată de pământ. Deci dacă faci abuz, dacă duci masele până la înfometare și la moarte, ai o problemă, că nu mai ai pe cine să exploatezi, cine să lucreze pământul. Capitalismul financiar globalizat de azi a rezolvat această problemă într-un fel și mai eficient și cu mult mai mult potențial ucigaș. Bechtel, E-on Gaz și cu prietenul Jeffery Franks de la FMI vin în România, iau ce e de luat și se cară. Că lumea e lungă și lată – mai sunt India și Brazilia de exploatat.

Dar oamenii primesc cu brațele deschide, cu o anumită ospitalitate și entuziasm această colonizare. Așternem covorul roșu. 

Eu nu susțin isteria anti-comunistă care e la modă în țările de est, dar comunismul e de vină în povestea asta, pentru că a obișnuit masele cu discursul acela idealist și stupid, cu un stat, cu un partid care îți vrea binele. Povestea asta e frumoasă, dar din păcate nu există. Credința în bunăvoința statelor, a țărilor și a guvernelor a supraviețuit pentru populație și iată că nu sovieticii au profitat de ea, ci frații lor din vest.

Ce e, de fapt, în concepția dumneavoastră, Uniunea Europeană?

Dacă o privim din perspectiva României sau Ungariei, pentru că profilul e foarte asemănător și în relațiile lor cu țări precum Germania, dar și Finlanda, UE e o structură de colonizare.

Adina Fartușnic (http://www.citynews.ro/cluj/interviu-11/raoul-weiss-civilizatii-europei-de-azi-sunt-taranii-romani-223643/)

De curând am făcut o vizită în US . Cu nişte treabă, nu de placere.

Aşa că a trebuit să trec şi eu prin filtrul TSA.

Ce m-a mirat a fost că era un control mai strict la ieşirea din US şi nu la intrarea pe teritoriul american. Ciudat…

În plus am văzut că oamenii erau pipăiţi peste tot şi de faţă cu toţi. Femeile erau pipăite de alte femei, dar asta nu la vre-un separeu ci aşa direct de parcă eram doar nişte carne.

Doar pentru cei care-i dezbrăcau până la piele erau nişte spaţii separate.

Am ales să trec direct la iradierea cu raze X că mi-a fost scârbă să pună ăia mâna pe mine. Şi am scapat relativ uşor: descălţat, fără curea. A văzut un serveţel de hârtie în buzunar şi a încercat să mă pipăie dar am băgat mâna repede şi l-am scos.

Sper să nu mai merg niciodată în USA  !

(ceea ce vă doresc şi vouă… America nu mai e ce a fost, a rămas doar propaganda…)

de Corneliu Vlad

De sărbătoarea naţională de la 15 martie, Ungaria a primit cel puţin două cadouri: unul rău şi unul bun. Rău e cadoul european: o jumătate de miliard de euro, hărăziţi ca ajutor, au fost îngheţaţi. Guvernul Orban n-a mai fost păsuit, ca Spania, din cauza “repetatelor sale deficituri excesive” şi i s-a tăiat, deocamdată, o treime din partea ce-i revine din Fondul de coeziune al UE pentru noile state membre ale UE din Estul continentului. Şi e doar prima dintre sancţiunile cu care Co­misia Europeană avertizează că ar penaliza guvernul condus de Viktatorul (poreclă tot “europeană”) Orban. Cadoul bun n-a venit încă, dar se aşteaptă de la Bucureşti. O Facultate de Medicină şi Farmacie la Târgu Mureş, cu predare în maghiară şi engleză. Adică, tocmai bună pentru a forma, pe banii contribuabililor români, medici, farmacişti şi asistente pentru Ungaria şi orice altă ţară a lumii. Că nu toţi bolnavii din România ştiu un­gureşte sau englezeşte. (E şi o excepţie: moaşele vor fi pre­gătite şi în maghiară, şi în română.)

De câteva decenii, 15 martie e una dintre cele mai agitate zile din calendarul Ungariei. E sărbătoarea naţională cea mai predispusă la proteste şi violenţe. Iar pentru că unii o celebrează şi ca zi a maghiarimii de pretutindeni, au simţit pe pielea şi pe oasele lor această celebrare românul Mihai Cofariu şi alţii în martie 1990, la Târgu Mureş. În 2011, când Omul anului a fost Protestatarul, la Pesta au de­mon­strat în această zi 10.000 (după alţii, 20.000) de cetăţeni. Dar autorităţile au avut grijă să reducă din vreme impactul de­monstraţiei. Ceva mai de­vreme, în februarie, pentru premierul Orban au manifestat o jumătate de milion de persoane, “toţi tineri şi prezentabili, remuneraţi fiecare cu câte 1.500-2.000 de forinţi, pentru a asista la ceremonie”, cum scria site-ul Origo.hu. Cu acel prilej, premierul Orban a lansat, în primul său discurs al anului, un aforism ce merită reţinut: “Europa e ca alcoolul. Ne dă iluzii şi ne împinge la planuri mari, dar după trezie ne lasă deziluzionaţi şi fără speranţă”.

“Ce se întâmplă la Buda­pesta?”, se întreabă, perplex, edi­­to­rialistul site-ului presseurop. Şi tot el încearcă să-şi răspundă: de când a revenit la putere, în 2010, premierul Or­ban, care fusese un şef de guvern liberal şi moderat în anii 1990, pare să se fi transformat într-un autocrat. Sprijinindu-se pe o majoritate de două treimi în Parlament, inclusiv partidul de extremă dreaptă, Jobbik, el pare azi mai degrabă preocupat să apere hegemonia propriului partid, Fidesz, decât cucerirea democratică de după comunism, pare mai inspirat de nostalgia unei Ungarii mari, naţio­naliste, decât de valorile Uniunii Europene.

În frenezia sa, Orban strânge chinga puterilor legislative, judiciare şi economice, pune şaua şi pe presă şi pres­tează un discurs naţional şi popu­list, drept care unele voci din Europa cer chiar excluderea Ungariei din UE. După patru ani şi jumătate la Budapesta ca ambasador al Franţei, diploma­tul René Croudont  declara pu­blic, zilele trecute, fără niciun fel de precauţie di­plo­matică: “Pro­cesul legislativ s-a desfă­şu­rat într-un ritm care n-a permis practic nicio concertare posibilă nici cu opoziţia, nici cu societatea civilă. Unii au senzaţia că Guvernul ar vrea să blocheze jocul politic şi să facă alternanţă mai dificilă. Nu e vor­ba de dictatură, cum spune o anumită presă, dar e clar că guvernul a trecut de linia roşie pe multe subiecte”. Iar universitarul fran­cez Michel Abherve, de pildă, se amuză – sau nu – de felul cum a fost concepută taxa pentru câini: “Sunt taxaţi doar câinii care nu sunt de rasă ungară, nu şi patrupezii care i-au însoţit, la sfârşitul primului mileniu pe nomazii cuceritori veniţi din stepele Asiei: viszla, puli, pumi, ku­vasz sau spectacularul ko­mon­dor”. Asta zic euro­penii.

Dar ungurii? Unii,  ca economistul Vincze-Szabo, constată că ţara a devenit un laborator “pentru ce-i mai rău” şi se întreabă de ce n-ar fi şi unul “pentru ce-i mai bine”. N-au dreptate, spune el, cei care-l compară pe Orban cu Hitler şi Ungaria cu o dictatură, dar când compania Malev n-are cu ce să-şi ridice avioanele de la sol, Primăria Budapestei se străduieşte să salveze transportul în comun, şcolile se închid că n-au cu ce să se încălzească, se fac concedieri pe capete în ministere, spitale, Armată, universi­tăţi, la Operă şi TV, e o pro­blemă. E drept că, înainte de toate acestea, Orban a îndrăznit să sfideze FMI, finanţa internaţio­nală, Uni­u­nea Europeană, dogma neoli­berală şi a iniţiat măsuri de impozitare a băncilor şi in­ves­tiţiilor străine şi punerea Băncii Centrale sub controlul guvernului. O majoritate a populaţiei l-a susţinut, dar dacă începe să strângă tot mai mult cureaua, sprijinitorii se împuţinează. Ori­cum, 15 martie va fi un test în materie. Taberele pro şi contra Orban vor demonstra, fie­care, în locuri bine stabilite şi vor avea în sprijin şi “turişti” dinafară – Polonia, Franţa etc (România a avut şi ea, “turişti sovietici” în decembrie 1989). Nu rămâne decât să-i urăm, de 15 martie, Ungariei să devină un laborator “pentru ce-i mai bine”.

“Cronica Romana”

Mai întâi să vedem ce reprezină ziua de 15 martie pentru ungurii din Ungaria şi etnicii maghiari minoritari din alte ţări. La această dată a fost declanşată Revoluţia de la 1848 din Ungaria, iar Dieta ungară întrunită la Pojon, în această zi, a decretat independenţa Ungariei faţă de Imperiul Habsburgic. În programul revoluţiei, la punctul 12, era prevăzută unirea Transilvaniei cu Ungaria, fără să se consulte voinţa românilor covârşitor majoritari. Era vorba despre o unire forţată! Anul 1848 este cunoscut în istorie ca „primăvara popoarelor” întrucât de la un capăt la altul al Europei naţiunile subjugate de un regim feudal retrograd se ridicaseră la luptă pentru libertate şi emancipare naţională. Aşa au făcut şi ungurii din Împeriul Habsburgic prin revoluţia declanşată la 15 martie, dar până la un punct.

Deşi revoluţionarii unguri proclamau principiile general valabile ale revoluţiei europene de la 1848, cum au fost libertăţile sociale şi naţionale, desfiinţarea iobăgiei etc., ei au urmărit realizarea acestor deziderate numai pentru maghiari nu şi pentru celelalte naţiuni, ca de pildă românii, rămânând tributari ideologiei hungarismului expansionist, exclusivist şi şovin. Ca atare, la acel moment, revoluţionarii unguri urmărind desprinderea Ungariei de habsburgi intenţionau realizarea unui imperiu ungar, de fapt transpunerea în practică a hugarismului prin constituirea Ungariei Mari, în cadrul căreia deznaţionalizarea românilor prin continuarea maghiarizării s-ar fi derulat într-un ritm dramatic! Datorită punctului 12 al programului revoluţiei maghiare, aceasta a încetat să mai fie o revoluţie şi s-a transformat într-o contrarevoluţie, într-un război îndreptat împotriva românilor ardeleni care nu doreau unirea Transilvaniei cu Ungaria şi acţionau pentru salvarea naţiunii lor!

Ce reprezintă, însă, 15 martie 1848 pentru români? În cadrul Adunării Naţionale de la Blaj, din 3/5 mai 1848, de pe Câmpia Libertăţii, contrar programului revoluţionar maghiar, românii cer recunoaşterea naţiunii române şi se declară împotriva unirii forţate a Transilvaniei cu Ungaria şi, mai mult, aduc la cunoştiinţa Europei crezul lor politic şi naţional: „Noi vrem să ne unim cu Ţara !”, adică cu celelalte teritorii româneşti. Împotrivirea românilor, la unirea savamolnică a Transilvaniei cu Ungaria, a declanşat din partea Ungariei „revoluţionare” războiul contra românilor din Transilvania. Acest război, purtat de cele mai multe ori mişeleşte de unguri, a fost pierdut de aceştia. Dar preţul plătit de români a fost enorm: peste 40.000 mii de români ucişi, peste 300 de sate locuite de români arse şi şterse de pe faţa pământului, sute de crime odioase şi barbare care nu puteau să-şi aibă locul într-o Europă plecată pe drumul „libertăţii, egalităţii şi fraternităţii”, la care ungurii dar şi maghiarii minoritari din Transilvania s-au dedat şi se vor mai deda şi în secolul următor, XX. Toate acestea au fost săvârşite asupra a peste 100 de preoţi ortodocşi români spânzuraţi, la ele adăugându-se schingiuiri, incendieri a unor comunităţi întregi de români, execuţii ale „tribunalelor de sânge” destinate uciderii a cât mai mulţi români. Este suficient să amintim între aceste crime atavice, proprii mai de grabă unor populaţii migratoare venite nu se ştie de unde pe continentul european, uciderea laşă, mişelească şi dezonorantă pentru totodeauna de către acei aşa zişi revoluţionari maghiari, a prefectului Zarandului, Ioan Buteanu, marele erou martir al Revoluţiei paşoptiste transilvănene, a marelui umanist european sas Stephan Ludwig Roth şi a tribunului erou Samuil Farago, al cărui trup a fost tăiat şi sfâşiat în bucăţi! Prin recurgerea la astfel de mârşăvii „revoluţia maghiară” a compromis tot ceea ce însemna libertate, demnitate şi progres.

În esenţă, iată ce reprezintă 15 martie 1848 pentru români, acele crime şi nenorociri făcute de unguri şi maghiari, fără deosebire de apartenenţa socială, asupra românilor majoritari din Transilvania care s-au opus deznaţionalizării prin maghiarizare forţată. Această dată este una de tristă amintire pentru români datorită evenimentelor tragice la care a fost supus poporul român. Ca atare, nu este de mirare că sărbătorirea ei de către maghiari în România, ocazie cu care se recurge şi la numeroase lozinci antiromâneşti, segregaţioniste, autonomist-teritoriale, generează indignare, revoltă şi resentimente antimaghiare. În situaţii de acest gen ar fi necesar ca maghiarii şi secuii din România să dovedească respect faţă de o problemă atât de sensibilă, dar în schimb aceştia mai au neobrăzarea să solicite statului român şi „declararea zilei de 15 martie ca zi nelucrătoare în Transilvania”! Nu ne mai miră nimic, din moment ce nu mai departe de anul trecut etnici minoritari maghiari şi secui au sărbătorit ocupaţia horthystă din Transilvania de nord-vest! Dacă mai amintim că Ziua Naţională a României, 1 Decembrie, este sărbătorită de aceşti indivizi cu banderole negre la mâini, iar unii dintre ei au solicitat autorităţilor statului chiar schimbarea acestei zile cu alta, pentru a nu-i mai „ofensa” pe ei, maghiarii, avem tabloul complet al tupeului, obrăzniciei nemăsurate şi antiromânismului ce-i caracterizează pe toţi aceştia! Material de Colonel (r) prof. Claudiu Aiudeanu, Foaie Nationala