In perioada imediat urmatoare, pe tot cuprinsul Campiei Nordice, vor fi precipitatii insotite de grindina cu bombe H de 5 kilotone.

Vantul nuclear va sulfa de la slab la moderat, insotit de averse puternic radioactive.

Temperaturile la sol se vor situa intre 10-100 milioane de grade C

Nivelul radiatilor ultraviolete, si nu numai, nu a putut fi masurat

Turistii sunt sfatuiti sa poarte ochelari de sudura, daca privesc  in directia Budapesta!

Ungaria ataca Romania!…

……….in cursul zilei de ieri o puternica coloana blindata, ungara, formata din paispe’ tancuri, opt transportoare si patru camioane a dat sa intre in Romania! Politia de Frontiera i-a oprit cu greu, sa-i caute de E-coli. Apoi i-au intrebat de roviniete…Ungurii au spus  ca sunt la razboi. Romanii le-au dat amenda! Ungurii au izbucnit in plans si au amenintat cu aviatia.

Un numar, totusi mic, de Gripen au decolat imediat, cu gandul sa sprijine gruparea de blindate. Ajunsi la granita…romanii le-au cerut inputernicirea, de la suedezi, sa iasa cu avioanele din Ungaria…Ungurii au zis ca nu le trebuie, ca nu merg departe…Avioanele au fost confiscate in vederea inapoierii proprietarilor de drept. Pilotii unguri au izbucnit in plans…si au amenintat cu flota navala…

Politia de frontiera…s-a plictisit de unguri, le-a mai dat o amenda pentru fals in declaratii, ca de unde dracu sa aiba ei flota?!,  si i-au uschit inapoi! Ungurii  au plecat, dar au jurat sa se intoarca! La plecare au intrebat cat costa rovinieta la vehicule diesel de 45to. pt 7 zile. La auzul sumei…s-au hotarat ca data viitoare sa vina calare, sau in cadrul unei excursii organizate, cu autocare romanesti inchiriate!

Un ofiter roman le-a spus sa fie atenti la cai sa aiba microcip in ureche, ca altfel iar nu-i lasa sa se joace cu Armata Romana, si i-a indrumat spre un circ din apropiere…Acu’ poate incearca cu o agentie de turism! Poate asa sa intre in tara! In privinta razboiului, un purtator de cuvant al Armatei Romane a declarat ca daca vin, sunt bineveniti! Vor fi dusi la mare, sa vada si ei nisipul, ca la ei in pusta nu e mare…si e pacat  “ sa-i trimitem inapoi batuti, fara sa vada marea, macar odata…”!

Prima parte, cea  cu prognoza meteo,  am gasit-o pe Youtube si mi s-a parut foarte misto. Categoric nu am nimic cu ungurii sau maghiarii din Romania. Acesta gluma are mai mult legatura cu faptul ca Ungaria si-a desfintat practic armata, Bulgaria nu este nici ea departe, iar Romania a ramas cam singurica, prin zona. Cei mai apropiati doi aliati ai nostri fiind, in acest moment, apti cel mult sa asigure cateva batalioane de infanterie usoara, si o umbra de protective aeriana.

Practic, Ungaria nu mai are tancuri, iar Bulgaria se mai lauda cu un pluton de vanatori de munte, cam 55 de oamenii. Bulgarii inca se mai gandesc daca mai cumpara avioane, bani de motorina n-au si in general  si-au cam pierdut gustul pentru o forta militara serioasa. La fel ca vecinii unguri. Poate ca au si ei dreptatea lor, si fiecare isi cunoaste limitele, dar parca prea s-au lacomit la bani. In acest context imi aduc  aminte de declaratia facuta de Celeste Wallander, in noiembrie 2002 in Foreign Affairs, privind necesitatea infiintari unui mecanism care sa permita excluderea din NATO pe motiv de neseriozitate. Iar Ungaria era considerata  atunci …campioana .

    Tanc unguresc T 72…nu va speriati, nu este singurul!Mai au inca 13 bucati  !  

Si…a ramas, dar acum este secondata, din ce in ce mai serios, de vecina Bulgarie, care pur si simplu si-a chemat acasa caricatura de fregata, din lipsa de motorina. Este probabil  unicul caz in istoria NATO, cand un membru isi recheama trupele dintr-o misiune pe motiv de …combustibil!

Asada,  vrem nu vrem, Romania va trebui sa-si refaca  calculele privind investitile in Armata, pentru a tine cont si de aceste realitati noi si destul de ingrijoratoare. Intr-un eventual conflict cu vecinul de la nord-est  vom fi singuri, pana cand NATO va reusi sa trimita trupe serioase. Turcia este foarte puternica, dar ajutorul ei poate veni doar prin Constanta, care este extrem de vulnerabila in cazul unui atac dinspre Ucraina sau Sevastopol. In esenta, atata timp cat cele doua tari isi vor mentine actuala politica de aparare, noi nu ne putem permite nici o relaxare, sau diminuare de forte, diminuare care este la mare moda in Europa Nordica! Dar ei, nordicii,  nu prea sunt vecini cu rusii si puii lor, ucraienienii!

Noi , ca de obicei…suntem vecini mereu cu cate un imperiu si, in mod clar, avem asigurata o viata palpitanta si fara plictiseala…Asta ca sa luam partea plina a paharului !

 Articol republicat, cu ocazia unei mici retrospective RoMilitary, in cinstea  zilei de 15 martie. Ca sa lamureasca tot poporul cu cine avem noi de a face!

Preluare de pe http://rumaniamilitary.wordpress.com/2012/03/15/prognoza-meteo-in-ungaria-2/

de Corneliu Vlad

De sărbătoarea naţională de la 15 martie, Ungaria a primit cel puţin două cadouri: unul rău şi unul bun. Rău e cadoul european: o jumătate de miliard de euro, hărăziţi ca ajutor, au fost îngheţaţi. Guvernul Orban n-a mai fost păsuit, ca Spania, din cauza “repetatelor sale deficituri excesive” şi i s-a tăiat, deocamdată, o treime din partea ce-i revine din Fondul de coeziune al UE pentru noile state membre ale UE din Estul continentului. Şi e doar prima dintre sancţiunile cu care Co­misia Europeană avertizează că ar penaliza guvernul condus de Viktatorul (poreclă tot “europeană”) Orban. Cadoul bun n-a venit încă, dar se aşteaptă de la Bucureşti. O Facultate de Medicină şi Farmacie la Târgu Mureş, cu predare în maghiară şi engleză. Adică, tocmai bună pentru a forma, pe banii contribuabililor români, medici, farmacişti şi asistente pentru Ungaria şi orice altă ţară a lumii. Că nu toţi bolnavii din România ştiu un­gureşte sau englezeşte. (E şi o excepţie: moaşele vor fi pre­gătite şi în maghiară, şi în română.)

De câteva decenii, 15 martie e una dintre cele mai agitate zile din calendarul Ungariei. E sărbătoarea naţională cea mai predispusă la proteste şi violenţe. Iar pentru că unii o celebrează şi ca zi a maghiarimii de pretutindeni, au simţit pe pielea şi pe oasele lor această celebrare românul Mihai Cofariu şi alţii în martie 1990, la Târgu Mureş. În 2011, când Omul anului a fost Protestatarul, la Pesta au de­mon­strat în această zi 10.000 (după alţii, 20.000) de cetăţeni. Dar autorităţile au avut grijă să reducă din vreme impactul de­monstraţiei. Ceva mai de­vreme, în februarie, pentru premierul Orban au manifestat o jumătate de milion de persoane, “toţi tineri şi prezentabili, remuneraţi fiecare cu câte 1.500-2.000 de forinţi, pentru a asista la ceremonie”, cum scria site-ul Origo.hu. Cu acel prilej, premierul Orban a lansat, în primul său discurs al anului, un aforism ce merită reţinut: “Europa e ca alcoolul. Ne dă iluzii şi ne împinge la planuri mari, dar după trezie ne lasă deziluzionaţi şi fără speranţă”.

“Ce se întâmplă la Buda­pesta?”, se întreabă, perplex, edi­­to­rialistul site-ului presseurop. Şi tot el încearcă să-şi răspundă: de când a revenit la putere, în 2010, premierul Or­ban, care fusese un şef de guvern liberal şi moderat în anii 1990, pare să se fi transformat într-un autocrat. Sprijinindu-se pe o majoritate de două treimi în Parlament, inclusiv partidul de extremă dreaptă, Jobbik, el pare azi mai degrabă preocupat să apere hegemonia propriului partid, Fidesz, decât cucerirea democratică de după comunism, pare mai inspirat de nostalgia unei Ungarii mari, naţio­naliste, decât de valorile Uniunii Europene.

În frenezia sa, Orban strânge chinga puterilor legislative, judiciare şi economice, pune şaua şi pe presă şi pres­tează un discurs naţional şi popu­list, drept care unele voci din Europa cer chiar excluderea Ungariei din UE. După patru ani şi jumătate la Budapesta ca ambasador al Franţei, diploma­tul René Croudont  declara pu­blic, zilele trecute, fără niciun fel de precauţie di­plo­matică: “Pro­cesul legislativ s-a desfă­şu­rat într-un ritm care n-a permis practic nicio concertare posibilă nici cu opoziţia, nici cu societatea civilă. Unii au senzaţia că Guvernul ar vrea să blocheze jocul politic şi să facă alternanţă mai dificilă. Nu e vor­ba de dictatură, cum spune o anumită presă, dar e clar că guvernul a trecut de linia roşie pe multe subiecte”. Iar universitarul fran­cez Michel Abherve, de pildă, se amuză – sau nu – de felul cum a fost concepută taxa pentru câini: “Sunt taxaţi doar câinii care nu sunt de rasă ungară, nu şi patrupezii care i-au însoţit, la sfârşitul primului mileniu pe nomazii cuceritori veniţi din stepele Asiei: viszla, puli, pumi, ku­vasz sau spectacularul ko­mon­dor”. Asta zic euro­penii.

Dar ungurii? Unii,  ca economistul Vincze-Szabo, constată că ţara a devenit un laborator “pentru ce-i mai rău” şi se întreabă de ce n-ar fi şi unul “pentru ce-i mai bine”. N-au dreptate, spune el, cei care-l compară pe Orban cu Hitler şi Ungaria cu o dictatură, dar când compania Malev n-are cu ce să-şi ridice avioanele de la sol, Primăria Budapestei se străduieşte să salveze transportul în comun, şcolile se închid că n-au cu ce să se încălzească, se fac concedieri pe capete în ministere, spitale, Armată, universi­tăţi, la Operă şi TV, e o pro­blemă. E drept că, înainte de toate acestea, Orban a îndrăznit să sfideze FMI, finanţa internaţio­nală, Uni­u­nea Europeană, dogma neoli­berală şi a iniţiat măsuri de impozitare a băncilor şi in­ves­tiţiilor străine şi punerea Băncii Centrale sub controlul guvernului. O majoritate a populaţiei l-a susţinut, dar dacă începe să strângă tot mai mult cureaua, sprijinitorii se împuţinează. Ori­cum, 15 martie va fi un test în materie. Taberele pro şi contra Orban vor demonstra, fie­care, în locuri bine stabilite şi vor avea în sprijin şi “turişti” dinafară – Polonia, Franţa etc (România a avut şi ea, “turişti sovietici” în decembrie 1989). Nu rămâne decât să-i urăm, de 15 martie, Ungariei să devină un laborator “pentru ce-i mai bine”.

“Cronica Romana”

Mai întâi să vedem ce reprezină ziua de 15 martie pentru ungurii din Ungaria şi etnicii maghiari minoritari din alte ţări. La această dată a fost declanşată Revoluţia de la 1848 din Ungaria, iar Dieta ungară întrunită la Pojon, în această zi, a decretat independenţa Ungariei faţă de Imperiul Habsburgic. În programul revoluţiei, la punctul 12, era prevăzută unirea Transilvaniei cu Ungaria, fără să se consulte voinţa românilor covârşitor majoritari. Era vorba despre o unire forţată! Anul 1848 este cunoscut în istorie ca „primăvara popoarelor” întrucât de la un capăt la altul al Europei naţiunile subjugate de un regim feudal retrograd se ridicaseră la luptă pentru libertate şi emancipare naţională. Aşa au făcut şi ungurii din Împeriul Habsburgic prin revoluţia declanşată la 15 martie, dar până la un punct.

Deşi revoluţionarii unguri proclamau principiile general valabile ale revoluţiei europene de la 1848, cum au fost libertăţile sociale şi naţionale, desfiinţarea iobăgiei etc., ei au urmărit realizarea acestor deziderate numai pentru maghiari nu şi pentru celelalte naţiuni, ca de pildă românii, rămânând tributari ideologiei hungarismului expansionist, exclusivist şi şovin. Ca atare, la acel moment, revoluţionarii unguri urmărind desprinderea Ungariei de habsburgi intenţionau realizarea unui imperiu ungar, de fapt transpunerea în practică a hugarismului prin constituirea Ungariei Mari, în cadrul căreia deznaţionalizarea românilor prin continuarea maghiarizării s-ar fi derulat într-un ritm dramatic! Datorită punctului 12 al programului revoluţiei maghiare, aceasta a încetat să mai fie o revoluţie şi s-a transformat într-o contrarevoluţie, într-un război îndreptat împotriva românilor ardeleni care nu doreau unirea Transilvaniei cu Ungaria şi acţionau pentru salvarea naţiunii lor!

Ce reprezintă, însă, 15 martie 1848 pentru români? În cadrul Adunării Naţionale de la Blaj, din 3/5 mai 1848, de pe Câmpia Libertăţii, contrar programului revoluţionar maghiar, românii cer recunoaşterea naţiunii române şi se declară împotriva unirii forţate a Transilvaniei cu Ungaria şi, mai mult, aduc la cunoştiinţa Europei crezul lor politic şi naţional: „Noi vrem să ne unim cu Ţara !”, adică cu celelalte teritorii româneşti. Împotrivirea românilor, la unirea savamolnică a Transilvaniei cu Ungaria, a declanşat din partea Ungariei „revoluţionare” războiul contra românilor din Transilvania. Acest război, purtat de cele mai multe ori mişeleşte de unguri, a fost pierdut de aceştia. Dar preţul plătit de români a fost enorm: peste 40.000 mii de români ucişi, peste 300 de sate locuite de români arse şi şterse de pe faţa pământului, sute de crime odioase şi barbare care nu puteau să-şi aibă locul într-o Europă plecată pe drumul „libertăţii, egalităţii şi fraternităţii”, la care ungurii dar şi maghiarii minoritari din Transilvania s-au dedat şi se vor mai deda şi în secolul următor, XX. Toate acestea au fost săvârşite asupra a peste 100 de preoţi ortodocşi români spânzuraţi, la ele adăugându-se schingiuiri, incendieri a unor comunităţi întregi de români, execuţii ale „tribunalelor de sânge” destinate uciderii a cât mai mulţi români. Este suficient să amintim între aceste crime atavice, proprii mai de grabă unor populaţii migratoare venite nu se ştie de unde pe continentul european, uciderea laşă, mişelească şi dezonorantă pentru totodeauna de către acei aşa zişi revoluţionari maghiari, a prefectului Zarandului, Ioan Buteanu, marele erou martir al Revoluţiei paşoptiste transilvănene, a marelui umanist european sas Stephan Ludwig Roth şi a tribunului erou Samuil Farago, al cărui trup a fost tăiat şi sfâşiat în bucăţi! Prin recurgerea la astfel de mârşăvii „revoluţia maghiară” a compromis tot ceea ce însemna libertate, demnitate şi progres.

În esenţă, iată ce reprezintă 15 martie 1848 pentru români, acele crime şi nenorociri făcute de unguri şi maghiari, fără deosebire de apartenenţa socială, asupra românilor majoritari din Transilvania care s-au opus deznaţionalizării prin maghiarizare forţată. Această dată este una de tristă amintire pentru români datorită evenimentelor tragice la care a fost supus poporul român. Ca atare, nu este de mirare că sărbătorirea ei de către maghiari în România, ocazie cu care se recurge şi la numeroase lozinci antiromâneşti, segregaţioniste, autonomist-teritoriale, generează indignare, revoltă şi resentimente antimaghiare. În situaţii de acest gen ar fi necesar ca maghiarii şi secuii din România să dovedească respect faţă de o problemă atât de sensibilă, dar în schimb aceştia mai au neobrăzarea să solicite statului român şi „declararea zilei de 15 martie ca zi nelucrătoare în Transilvania”! Nu ne mai miră nimic, din moment ce nu mai departe de anul trecut etnici minoritari maghiari şi secui au sărbătorit ocupaţia horthystă din Transilvania de nord-vest! Dacă mai amintim că Ziua Naţională a României, 1 Decembrie, este sărbătorită de aceşti indivizi cu banderole negre la mâini, iar unii dintre ei au solicitat autorităţilor statului chiar schimbarea acestei zile cu alta, pentru a nu-i mai „ofensa” pe ei, maghiarii, avem tabloul complet al tupeului, obrăzniciei nemăsurate şi antiromânismului ce-i caracterizează pe toţi aceştia! Material de Colonel (r) prof. Claudiu Aiudeanu, Foaie Nationala

EDITORIAL Coincidenţe interesante

Nota mea : acest editorial pune punctul pe i în problemele economice și geo-politice ale Asiei. Mă bucur că a apărut și la noi un ziar care să scrie despre asemenea teme.

Crăciunul anului 2011 a fost marcat de un eveniment care demonstrează existenţa unor modificări radicale ale ra­portului de forţe în plan global. Deşi această ştire a fost preluată de o parte a presei din România, nimeni dintre “analiştii” şi “experţii în politică externă” nu a fost capabil să-i ofere atenţia cuvenită şi să dea o interpretare corectă a acestui eveniment. Pe 24 decembrie 2011, la Beijing a fost semnat un acord interguvernamental între executivele Japoniei şi Chinei.

Acest acord prevede o modificare semnificativă a modului în care se desfăşoară tranzacţiile comerciale între cele două ţări. Concret, acordul prevede denominarea tranzacţiilor comerciale în yeni şi yuani, excluzând utilizarea dolarului american. Până acum, majoritatea covârşitoare a tranzacţiilor dintre cele două ţări au fost denominate în dolari americani, iar excluderea dolarului din aceste tranzacţii este o lovitură serioasă pentru sistemul monetar internaţional care se bazează pe moneda americană. Acordul încheiat prevede inclusiv un set de măsuri prin care băncile centrale ale Chinei şi Japoniei vor facilita schimburile valutare la cost redus pentru a accelera procesul de tranziţie de la utilizarea dolarilor la utilizarea monedelor naţionale, ceea ce arată că acordul nu are caracter declarativ sau simbolic, ci unul cât se poate de practic. Decizia guvernului nipon de a submina sistemul monetar bazat pe dolar şi “pactizarea” cu autorităţile de la Beijing a fost privită la Washington drept “o trădare din partea unui vechi aliat”, iar analiştii de la Wall Street Journal se întreabă care a fost “preţul” pentru care Tokyo a fost de acord să joace de partea Chinei în lupta pentru domi­narea economică a spaţiului Asiei de Sud-Est. Situaţia în care principalul aliat asiatic al SUA îi întoarce spatele şi începe să construiască o alianţă cu Beijingul este, fără dubiu, un succes colosal al diplomaţiei chi­neze, o confirmare a raţionalităţii cercurilor politice de la Tokyo şi un eşec lamen­tabil al Departamentului de Stat de la Washington.
Această victorie a diplomaţiei chineze ne aduce aminte de o coincidenţă interesantă: cu exact şapte luni înaintea semnării acordului istoric între Japonia şi China, Redacţia Economică a publicat editorialul intitulat “Începutul unei prietenii minunate”, în cadrul căruia a atras atenţia cititorilor asupra unui gest fără precedent făcut de comunitatea industriaşilor niponi. Yoichi Funabashi, fostul redactor-şef al principalului cotidian nipon Asahi Shimbun, a fost invitat la o întâlnire “cu uşile închise” a unui grup select format din liderii industriei japoneze. În cadrul acestei întâlniri, s-a decis că unicul mod în care Japonia îşi poate păstra statutul de “putere globală” este cooperarea strânsă cu China, iar clasa politică niponă trebuie să renunţe la orice animozitate în relaţia cu China şi să-şi “reconsidere priorităţile” în condiţiile în care cooperarea cu SUA nu co­respunde intereselor economice ale Japoniei. Toate aceste concluzii au fost publicate de Funabashi în cadrul unui articol în Financial Times. Este clar că ziarul britanic a fost ales drept mediu de comunicare pentru a garanta că interpretarea mesajului nu va fi afectată de coloratura politică a mass-media japoneze. De facto, clasa de business a Japoniei a ajuns la concluzia că liderii clasei politice operează într-un mod contrar intereselor economice ale Japoniei şi a lansat un ultimatum destul de clar: fie clasa politică se reorientează către o cooperare strânsă cu China, fie clasa politică se va confrunta cu o rebeliune a principalelor companii nipone care au puterea economică necesară pentru a produce modificări dramatice ale clasei politice de la Tokyo. Mesajul pus în pagină de Yoichi Funabashi avea şi o tentă foarte pronunţată de realpolitik: editorialistul nipon a atras atenţia cititorilor că prosperitatea niponă din ultimele decenii s-a datorat cooperării cu un fost inamic, adică SUA, iar astăzi a venit momentul cooperării cu China, deoarece numai China este capabilă “să pună în funcţiune motorul economiei japoneze”. Divergenţele ideologice şi alianţele trecutului nu contează în condiţiile în care conjunctura cere o reorientare a priorităţilor strategice. În comparaţie cu incantaţiile sterile din punct de vedere intelectual, deşi pure din punct de vedere ideologic, ale experţilor români care şi-au făcut studiile la Washington, pragmatismul elitei economice japoneze prezintă un contrast foarte interesant. Este trist că discursul mediatic din România este dominat de personaje ideologizate (în sensul negativ al cuvântului) şi caracterizate de un IQ egal cu măsura pantofilor pe care îi poartă. Prognozele şi interpretările oferite de aceste personaje au valoare predictivă ce se apropie asimptotic de zero, iar utilitatea lor pentru consumatorii de media se plasează ferm în zona numerelor negative. Un analist veritabil trebuie să îndeplinească o funcţie foarte clară: să recepţioneze şi să interpreteze corect semnalele oferite de realitatea înconjurătoare, dar în condiţiile actuale, atât în media cât şi în anumite instituţii speciali­zate, funcţia de “analiză şi sinteză” este înlocuită cu funcţia de “propagandă şi autosugestie”.
Cu şapte luni înaintea semnării acordului sino-japonez, am prezis reorientarea Japoniei către Beijing şi începerea unui veritabil coşmar pentru Departamentul de Stat al SUA. Această predicţie s-a îndeplinit. Ne aşteptăm ca în perioada următoare profesionalismul diplomaţiei chineze şi pragmatismul elitei economice nipone să dea şi alte rezultate. În ciuda presiunilor americane, Japonia nu doreşte să renunţe la achizi­ţia petrolului iranian, iar perspectiva creării unei bănci centrale pan-asiatice în cadrul ASEAN devine din ce în ce mai palpabilă. Anul 2012 se anunţă a fi unul deosebit de interesant din perspectiva modificărilor în plan geostrategic care vor avea consecinţe semnificative la nivele re­gio­nale şi naţionale. Din perspectiva Europei de Est, evenimentele-cheie vor fi destrămarea zonei euro şi reîmpărţirea sferelor de influenţă a ma­ri­lor puteri la nivel european.
Pentru cei care urmăresc atent evenimentele din sectorul energetic, este evident că predicţiile noastre referitor la perspectivele anului 2012, făcute în cadrul ultimului editorial din anul trecut, au început să se adeve­rească chiar din prima săptămână a noului an, iar consecinţele acestor evenimente se răsfrâng asupra întregii caracatiţe de “băieţi deştepţi” din economia românească. Pesemne, anul 2012 va fi anul în care coinciden­ţele interesante se vor ţine lanţ.

Redacţia Economică

sursa : http://cronicaromana.com/2012/01/08/editorial-coincidente-interesante/

pacat ca am ajuns in asa hal in 2010…avem nevoie de o schimbare…