Profit & Loss

Semnarea unui acord cu Fondul Monetar Internaţional are semnificaţia ratării integrării României în Uniunea Europeană. Departe a reprezenta o garanţie de independenţă, girul Uniunii pentru acord nu face decât să accentueze statutul de victimă a istoriei, la care ne-am întors. Rezolvarea crizei mondiale pe seama unor ţări ca România nu este însă direct imputabilă statelor occidentale. Ea arată cât de puţin pregătiţi am fost să ne integrăm, cât de fragilă a rămas situaţia noastră, cât de puţin contăm în Europa şi în lume. De ce ni se întâmplă asta? Pentru că n-am ştiut niciodată să facem lucrurile la timp. La cea mai mică adiere, castelul de cărţi care este România se dărâmă, în primul şi în primul rând din vina noastră.

Acordul cu FMI este un instrument de ajutor acordat occidentalilor, pentru ieşirea lor din criză şi nu o „centură de siguranţă” pentru noi. El va conduce la stoparea proiectului de integrare şi la reîntoarcerea în tranziţie. Este zidul de care se loveşte economia emergentă a României. Căci nu mai poate fi vorba despre asumarea unui proiect de modernizare şi reformare a ţării, câtă vreme unica preocupare va deveni plata celor 19 sau 20 de miliarde de euro luate ca împrumut. Plata datoriei va deveni, în următorii 7 ani, prioritatea României.

Logica acordului cu FMI, în fapt logica de gândire a ţărilor din vestul Europei este aceea de ajutor prin subordonare. Ajutând instituţiile private străine, România este ajutată să-şi menţină echilibrul economic intern. Preţul este însă reîntoarcerea la poziţia umilă de dinainte de aderare, la statutul unei ţări de mâna a doua şi, în interior, la filosofia supravieţuirii.

Criza economică mondială riscă să schimbe abordarea relaţiilor din Uniunea Europeană şi, în mod special, felul în care sunt tratate ţările din estul Europei. Dacă extinderea a fost un reflex pozitiv al Uniunii lui Schuman şi Adenauer, Uniune ameninţată pe atunci de pericolul bolşevic, criza ar putea readuce marile naţiuni din vest la egoismul arogant de odinioară şi la indiferenţa faţă de est. Dacă România putea vedea în actuala situaţie mondială o oportunitate de recuperare a decalajelor faţă de vest, vestul vede în aceeaşi situaţie momentul introducerii unei ierarhii, considerată legitimă, între vest şi est.

Nu este greu de aflat cine va câştiga partida. Amânarea la nesfârşit a reformelor interne, iresponsabilitatea şi corupţia guvernanţilor, complexele noastre postcomuniste, ca şi complexele noatre eterne de ţară mică şi săracă au amânat la nesfârşit construcţia unei economii solide şi asumarea demnităţii naţionale. Faptul că integrarea în Uniunea Europeană s-a făcut nu din voinţa noastră, ci la presiunile Bruxellesului se decontează acum.

Decepţia este cu atât mai mare cu cât, în ultimii ani, apăruse o rază de speranţă. România începuse să devină o ţară în care puteai să locuieşti. După aderarea la Uniunea Europeană, părea că evoluţia spre mai bine este ireversibilă şi că, într-un termen rezonabil, vom ajunge să trăim ca în vest. Întoarcerea la tranziţie va afecta moralul cetăţenilor, spulberând toate iluziile legate de integrare. Este de aşteptat ca în următoarea perioadă să apară primele manifestări eurosceptice în România.

Eşecul aderării trebuie să fie asumat de cineva. Când actualii guvernanţi acuză fostul guvern de ineficienţă, au o referinţă mult prea îngustă. În realitate, responsabilitatea aparţine clasei politice în ansamblu, aceeaşi clasă care a integrat România în Uniunea Europeană. Politic însă, încheierea acordului cu FMI va fi plătită de cei care-l vor încheia. Abia aici va trebui să găsim o identificare concretă. Nu există un consens în ce priveşte oportunitatea acestui acord şi încă nu am hotărât dacă trebuie să-l înghitem sau, mai bine, să murim de foame.

Sursa: http://arthur-suciu.blogspot.com/2009/03/acordul-cu-fmi-ca-esec-al-aderarii.html

Cunoscutul analist politic Bogdan Chirieac face in Ziare.com o analiza asupra imprumutului Romaniei la FMI. Concluzia e cea pe care o trage si Sorin Ovidiu Vantu, care poate fi acuzat orice, dar nu de faptul ca nu are fler economic:  “România este o ţară semi colonială. Îmi este foarte frică pentru banii care vin de la FMI că se vor duce la băncile străine. Este o suveică, pe care au făcut-o cei de la Uniunea Europeană, la presiunea băncilor din Austria, din Franţa… Uniunea Europeană dă 100 de miliarde la FMI, FMI-ul ne dă nouă vreo 20 de miliarde, iar banii se vor întoarce în UE. Mi-e teamă că nu se vor constitui într-o centură de siguranţă pentru România.” („Noi suntem cei chemaţi să scoatem ţara asta din criză”)

19 miliarde – prima factura platita de Romania Vestului

Luni, la Viena, se desfasoara o intalnire importanta pentru contribuabilul roman. Presedintele Traian Basescu, impreuna cu guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu, se vor intalni, in prezenta oficialilor UE si ai FMI, cu reprezentantii a patru mari banci austriece cu filiale in Romania.

Se spera in semnarea unui acord intre Romania si bancile austriece, cu garantia Fondului si a Comisiei Europene. Daca va fi un succes, acorduri similare vor fi semnate si cu celelalte banci europene ce activeaza in Romania, in speta cele franceze si cele grecesti.

In esenta, procesul de imprumut al Romaniei la FMI va decurge in felul urmator: BNR va elibera o parte din rezerva minima obligatorie a bancilor comerciale – cifrata in acest moment la 40% din lichiditatile in valuta – iar banii care vor pleca din banca nationala vor fi supliniti de imprumutul de la FMI.

Presedintele Basescu si guvernatorul Isarescu vor incerca sa oblige bancile sa nu trimita acasa lichiditatea astfel obtinuta, ci sa crediteze economia romaneasca aflata in cadere libera de aproape patru luni de zile.

Cu Fond sau fara Fond, e greu de stiut acum daca bancile isi vor respecta acordul, si asta fiindca exista literalmente mii de feluri prin care banii pot fi plimbati in fel si chip, in asa fel incat pana la urma sa ajunga la bancile-mama.

Investitorii privati – in imensa lor majoritate straini – au o datorie in acest an de 22-24 de miliarde de euro. Bancile comerciale le vor acorda credite, iar suma respectiva va fi suportata, pana la urma, de contribuabilul roman care se imprumuta la FMI.

Pe scurt, este vorba despre o suveica prin care datoria privata a Vestului este achitata de statul roman. Este prima factura, practic oficiala, pe care Bucurestiul o achita in contul crizei din Europa Occidentala.

Spuneam anterior ca, in general, costurile crizei vor fi in final achitate de populatia saraca din tarile occidentale, dar si de tarile sarace ale lumii, chiar si de cele care fac parte din Uniunea Europeana.

Disputa nationala – e nevoie sau nu de bani de la FMI? – este oarecum sterila. Daca Romania nu-si asuma datoriile Vestului, agentiile de rating ne vor degrada pana la nivel de Botswana, iar fondurile de la UE, pe care oricum nu stim sa le accesam, vor fi, probabil, inchise oficial.

Prin indatorarea la FMI, Romania ar mai putea, totusi, castiga cateva luni de pace sociala. Ceva-ceva va mai veni si catre buget – TVA-uri, unele impozite si taxe – cu care s-ar mai achita cateva luni salariile la stat si pensiile.

Faptul va permite o campanie electorala prezidentiala cu o presiune a strazii ceva mai mica si cu un rezultat politic mai previzibil.

Firmele private insa – in special cele romanesti, care nu se califica, din cauza conditiilor impuse in mod aberant chiar de autoritatile nationale, la licitatiile mai importante – vor trece printr-o perioada total nefasta.

In domeniul privat, sute de mii de slujbe se vor pierde in lunile urmatoare.

Pusa la zid, Romania inghite prima galusca amara in fata Europei. Se deconteaza la pret sporit 20 de ani de proasta conducere a tarii, slabiciunile unei clase politice primitive si corupte, incapabile sa construiasca o strategie in privinta viitorului acestei tari.

Se merge in mod clar pe ideea ca, absorbind toate resursele din Est, Vestul va iesi ceva mai repede din criza. Apoi, in timp, fiind, totusi, in casa comuna europeana, Europa Occidentala va sprijini si ridicarea tarilor prabusite din Est.

Desigur ca la ultimul summit european fondul de ajutorare al Europei rasaritene a fost sporit de la 25 la 50 de miliarde de euro. Practic, se are insa in vedere tot sprijinirea firmelor franceze, britanice sau germane care nu-si pot retrage investitiile din Estul continentului.

In acesti ani, faptul ca provii din Est nu-ti permite sa ai o voce puternica la nivel continental. Si totusi, lideri de aici ar putea incerca o formula noua. Tarile din Est ar trebui sa promoveze o noua politica in fata Bruxelles-ului.

Europa Occidentala s-a dezvoltat extraordinar dupa prabusirea comunismului, dupa accesul la resursele si pietele de desfacere ale Estului. Aproape 100 de milioane de noi cetateni comunitari si un teritoriu de aproape un milion de kilometri patrati au adus profituri incredibile Europei de Vest, au contribuit la o crestere fara precedent a nivelului de trai si de asisienta sociala.

Poate ca solutia iesirii din criza pentru Europa ar fi, in primul rand, sprijinirea Estului, cel care mai are ceva resurse si poate absorbi cea mai mare parte a surplusului pe care-l are astazi Vestul. Nu este o teza usor de impus dlui Sarkozy sau dnei Merkel… De asemenea, nici in Est nu prea are cine sa sustina aceasta idee.

Presedintele Poloniei, dl Kaczinsky e aproape persona non grata la Bruxelles, Ungaria in faliment are un presedinte Solyom cu derapaje ultranationaliste si un premier Gyurcsany demisionar care nu-si vede capul de treaba la Budapesta.

Presedintele Basescu ar putea, insa, coaliza aceasta parte a continentului. Din nefericire, politica sa externa in ultimii ani nu i-a permis crearea de suficiente contacte personale nici in Vest si nici in Est.

Ca urmare, Romania, membra a UE si NATO, va trebui sa se obisnuiasca cu un adevar dur: suntem singuri in aceasta criza.

Sursa: http://bataiosu.wordpress.com/2009/03/23/bogdan-chirieac-daca-romania-nu-si-asuma-datoriile-vestului-agentiile-de-rating-ne-vor-degrada-pana-la-nivel-de-botswana/